Dar nu asta e problema acum, pentru că în general mă descurc, uneori chiar mult, mai bine decât colegii mei.
Problema e percepţia celorlalţi faţă de mine. Deja încep să devină stresante frazele de genul "Tu ai restanţe?!?", "Cum de nu ai numai 9 şi 10?", "Câţi de 10 ai luat până acum?", "6? E cea mai mică notă a ta, nu?" şi asta din partea mai multor persoane, dacă era numai una, treceam cu vederea.
WTF! Eu ce are dacă am restanţe? Se termină lumea din cauza asta? Nu, pot să supravieţuiesc şi cu 2-3 restanţe, pentru că nici eu nu am chef să învăţ câteodată. Deşi restanţele pe care le am au şi o mică scuză în spate, ştiu că dacă m-aş fi forţat un pic, aş fi reuşit să nu le am, dar nu am mai vrut.
E o vorbă cum că nu există student fără restanţă, iar eu nu m-am nimerit să fiu excepţia de la regula şi de fapt nu ştiu vreo excepţie. Chiar aş vrea să găsesc unul fără restanţă, să îi strâng mâna şi să îi spun că nu are viaţă!
Şi azi e iar una din zilele fără chef de învăţat pentru o restanţă de mâine, rămâne pe data viitoare, mai e timp! Cum să am dispoziţia necesară pentru a învăţa când de abia aştept să treacă timpul mai repede şi să plec poimâine la mare? Eh... detalii...
Cu gândul la soare şi valuri,
Amarena!
