luni, 20 decembrie 2010

Şi ce să vezi? Sunt plină de calităţi!

 Asta reiese dintr-un scurt sondaj realizat pe 27 de persoane din diferite medii în care mă învârt, care mă cunosc de o viaţă sau de câţiva ani.
Fiecăruia i-am cerut să mă caracterizeze în 3 cuvinte (sau cu aproximaţie, unii nu au putut să exprime ceea ce voiau doar în 3 cuvinte, nu puteau reinventa limba română după cum a spus unul din ei).
Postul ăsta e cel mai muncit de pe tot blogul, am stat mai bine de o săptămână să strâng de la toţi pe care i-am vrut eu. Cel mai amuzant a fost că majoritatea aveau nevoie de puţin timp de gândire înainte.
Rezultatele sunt aşa:
9 au spus că sunt deşteaptă şi alţi 4 inteligentă, adjective care au acelaşi înţeles. De fiecare dată ăsta era primul cuvânt şi apoi se mai gândeau şi la altceva. Mă bucur să ştiu că sunteţi de acord cu mine, e singura calitate de care sunt extrem de sigură.
Pe locul doi este sociabilă. 5 au spus asta. Şi ca o completare, o prietenă de pe forum a zis "Desteapta esti nu tre' sa-ti mai zic si sociabila, helloooo vorbesti cu aproape 200 de persoane de pe un forum. Mai e ceva de adaugat?"
Cu câte două apariţii au fost: ambiţioasă, curajoasă, de încredere, prietenoasă şi serioasă.
Restul unice, în ordine alfabetică: afectuoasă, amuzantă, apetisantă, atrăgătoare, calmă, cochetă, comunicativă, concretă, consecventă, curioasă, cu simţul umorului, deschisă, devoratoare de nou, de gaşcă, de treabă, dificilă, directă, disciplinată, echilibrată, emotivă, empatică, energică, frumoasă, genială, gurmandă, hotărâtă, interesantă, inumană, isteaţă, iubitoare, încăpăţânată, înţelegătoare, lider, maleabilă, matură, multifuncţională, neagră, nepăsătoare, nesuferită, nonconformistă, ochi frumoşi, open-minded, orgolioasă, pasionată, perfecţionistă, perseverentă, raţională, realistă, responsabilă, silitoare, sinceră, spontană, sufletistă.

După toate astea sunteţi de acord că sunt plină de calităţi, nu? Sunt mult mai multe pozitive decât negative, cel puţin după părerea mea. Dar e bine că am primit şi aprecieri mai puţin bune, altfel ajungeam să cred că sunt perfectă :))
Tot balamucul ăsta m-a ajutat să fac comparaţie între felul în care mă văd eu şi cum mă văd ceilalţi.

Cine ştie că nu a participat deja la caracterizarea asta, poate lăsa cele 3 cuvinte în comentarii. Aş fi bucuroasă să primesc şi părerile celor care mă cunosc mai puţin. Cine ştie ce mai descopăr?


Take care,
Amarena!

marți, 14 decembrie 2010

Preaiubitul verde














Verdele mă invadează din toate părţile. Şi nu, nu are legătură cu anotimpul, respectiv bradul de crăciun.
Ştiu două bloguri ce poartă numele de Verde Contemplativ şi Verde Visător, plus alte persoane(destule zic eu) care au verdele ca şi culoare preferată sau cel puţin în topul culorilor preferate.
Nu îmi mai aduc aminte cauza, dar cert este că încă din copilărie am dezvoltat o antipatie faţă de această culoare. Pur şi simplu m-am setat pe "mie nu îmi place verdele" şi în mare parte aşa a rămas.











Singurele chestii verzi pe care le ador sunt ochii mei. Pe lângă asta agreez verdele în natură, sunt ecologistă de fel, şi în artă cum ar fi cele 6 imagini cu tipa crazy-green. DAR totul se opreşte la îmbrăcăminte şi machiaj. Chiar dacă m-ai ameninţa că îmi faci vrăji să îmi schimbi culoarea ochilor şi tot nu m-aş îmbrăca în verde. Nu pot să îmi explic boala asta, e o obsesie de-a mea.
Sper să nu se arunce cu castraveţi în mine(roşiile nu merg în contextul ăsta). Nu am nimic cu cei care îl adoră/venerează/simpatizează, dar nu se lipeşte de mine şi nici nu îi înţeleg succesul.

Take care & keep it green,
Amarena!

luni, 13 decembrie 2010

A mai venit un elefant...

A mai venit o lună, s-a asezat peste celelalte şi blogul meu a împlinit astăzi patru luni.
Postul ăsta o să fie scurt(şi la obiect, sper eu) aşa cum şi numărul postărilor din luna ce a trecut a fost mic, cam prea mic. Asta este a şasea postare. Cred că mi-au îngheţat ideile şi cheful odată cu ele.
Numărul total de afişări pe pagină: 2.835 - 2.473 = 362
Comentarii: 210 - 183 = 27
Numărul persoanelor interesate a mai crescut tot cu 1, la fel ca luna trecută. Sunt 17 acum.
Postarea cu cele mai multe afişări pe pagină: Inspiră, expiră - 37
Postarea cu cele mai multe comentarii: Relaţii încurcate şi mult sânge - 7

Concluzia ar fi: nu e aşa de rău precum credeam. Celelalte numere s-au menţinut la cote asemănătoare cu luna trecută, chiar dacă atunci am avut 14 postări. Mai puţin numărul total de afişări pe pagină, dar şi acela este foarte bun raportat la cele 6 postări noi.
Poate am ajuns la vorba aia "puţin şi bine, decât mult şi prost".

Noutatea lunii: m-am decis să mă semnez la finalul postărilor aşa cum am văzut că fac şi alţii. Arată bine.

Dacă data de 13 a început să însemne pentru mine noutate şi început, atunci am zis că azi ar fi ziua perfectă pentru un nou YM id.

M-am lungit mai mult decât mă aşteptam...

Take care,
Amarena!

miercuri, 8 decembrie 2010

Spark, sparkle, sparkly

Tocmai devoram blogul lui Sabb şi am trecut de postul ei despre luna decembrie, postat chiar înainte să înceapă luna. Ce entuziasm!
Acum câteva zile mă gândeam să fac şi eu un post despre această lună, dar am amânat, am uitat, doar sunt eu! 
Primul lucru clar ce mi-a venit în minte a fost melodia celor de la Linkin Park - My December, apoi zăpada şi toate luminiţele cu care o să fie împodobit oraşul.
Crăciunul? N-are rost, nu mă interesează din punct de vedere religios, iar Crăciunul e frumos doar când primeşti cadouri. Cam la asta a ajuns să se rezume această prea sfântă sărbătoare. Ah da, şi la cozonac şi sarmale.
Revelionul? Doar un party mai mult sau mai puţin reuşit şi începutul unui nou an în care de fiecare dată te aştepţi la lucruri mai bune decât până în acel moment, dar(probabil) nu o să faci nimic ca să le obţii, aştepţi să îţi pice din cer ca fulgii de zăpadă, doar e iarnă, nu?
Vacanţa? Asta DA! Mult timp de irosit aiurea.
Ce e decembrie pentru mine? Luna mea preferată din iarnă. Nu mă credeţi? Mie îmi ajung luminiţele, zăpada şi... My December pe repeat.

"This is my December
These are my snow-covered trees
This is me pretending
This is all I need"

Take care, 
Amarena!

luni, 6 decembrie 2010

Relaţii încurcate şi mult sânge

Nu ştiu dacă picioarele pe care le vedeţi în imagine sunt ale actorilor care joacă în serial, dar nu contează. Exprimă perfect ideea serialului. În Grey's Anatomy se fac multe operaţii şi mult sex.
Auzisem de ceva vreme de el, că ar fi bun şi aşa şi pe dincolo, dar nu prea eram eu prinsă în mania serialelor până într-o seară când am citit un post pe un blog şi m-am hotărât să încerc. Un episod, două, trei, până nu am mai putut să mă opresc.
L-am început la sfârşitul lui septembrie şi am ajuns la zi(sezonul 7, episodul 10) azinoapte. În două luni şi jumătate am văzut 136 de episoade. În medie asta ar însemna două episoade pe zi, dar nu am fost eu atât de constantă în vizionare. Ştiu că în trei zile(1-3 noiembrie) am terminat tot sezonul 4(17 episoade). Am încercat să mă mai abţin pentru că mă temeam de momentul în care aş fi ajuns la zi şi aş fi nevoită să aştept să apară episoadele săptămânal. Am fost fascinată de primele 5 sezoane, dar din sezonul 6 mi se pare că au început să abereze puţin şi mi-am mai pierdut parţial interesul. Aşa că nu e atât de grav că am ajuns la zi.
Nu vreau să încep să dau spoilere pentru cei ce nu l-au văzut. Puteţi face asta pe wikipedia aşa cum mi-am stricat eu sfârşitul sezonului 3 şi începutul sezonului 4 pentru că urăsc să ştiu dinainte ce se întâmplă într-un serial, fic sau anime.
Ceea ce vreau să spun este că e mai mult decât un serial medical cu operaţii tari şi cazuri sau boli de care nu ai auzit în viaţa ta. Relaţiile dintre doctorii îndrumători, rezidenţi, stagiari, asistenţi şi tot ce mişcă în spitalul ăla e ceea ce a făcut serialul atât de interesant. Asta te face să te ataşezi de personaje, pe unele să le urăşti şi pe altele să le iubeşti, să râzi(de multe ori), să te emoţionezi şi chiar să plângi.
Un serial care este în stare să îţi ofere tot amestecul ăla de sentimente este un serial care merită.
O să urmăresc Grey's Anatomy până la final, chiar dacă ajunge ca Tânăr şi Neliniştit.
Acum febra serialelor TV m-a prins şi nu ştiu dacă o să scap curând.

marți, 30 noiembrie 2010

I'm really Disturbed

Tocmai am văzut video ăsta şi mi-am adus aminte din nou cât de mult urăsc ţara asta când vine vorba de muzică rock. Cât de mult mi-ar plăcea să mă duc la un concert Disturbed! În vară nu am avut bani să mă duc la Tuborg Green Fest când au venit Rammstein, dar pentru Disturbed aş face ceva mai mult efort ca să ajung dacă(un mare DACĂ) ar veni la noi.
E una din formaţiile mele preferate şi de mai bine de o lună ascult ultimul album care, spre deosebire de cel de la Linkin Park, nu m-a dezamăgit deloc. Merg mereu pe acelaşi stil şi asta apreciez la ei.
Preferatele de pe albumul cu pricina, Asylum, sunt Serpentine şi Crucified, dar îmi plac mult şi The Infection, Another way to dye, Never Again, The Animal, Sacrifice şi Innocence, iar restul sunt acceptabile. Dar ce am enumerat deja e mai mult de jumătate de album, deci un procent foarte bun.
Cred că Disturbed o să aibă mereu un loc pe un piedestal pentru mine.
Şi nu în cele din urmă, noul lor video la The Animal rupe!

duminică, 21 noiembrie 2010

Music cocktail #2

Un cocktail inspirat din gusturile comune cu persoana din "real life" cu care, probabil, am cel mai mare procent de compatibilitate muzicală. Poate că ar fi fost şi mai mare procentul dacă ne cunoşteam mai devreme. Asta pentru că în ultima săptămână am reascultat destul de mult Second Person.


1.Second Person - Fire
"How sweetly we collided
Just like two meteors
For days he did as I did
Mixed drinks and metaphors"


2.Gus Black - Paranoid
"Can you help me?
Are you for my brain?"


3.Guess Who & Spike - Tu
"Bă, mă vezi
Te cred
Mă crezi
Te-aud
M-asculţi
Te văd
Eşti praf"


4.Metallica - Nothing else matters
"Trust I seek and I find in you
Every day for us something new
Open mind for a different view" 


5. Billy Talent feat. Anti-Flag - Turn your back

vineri, 19 noiembrie 2010

Inspiră, expiră

Am ajuns la vorba aia "o să îţi dai seama de importanţa unui lucru, atunci când nu o să îl mai ai".
Săptămâna asta am fost răcită şi concluzia clară este că ador să respir pe nas, pe ambele nări chiar. În restul timpului nici nu ne dăm seama când respirăm. Partea cu nasul înfundat e cea mai oribilă atunci când răceşti. În rest e scuza perfectă pentru a sta acasă o săptămână întreagă cu ochii în seriale, jocuri şi forum. Nu că m-aş fi prefăcut, dar am tras de timp.
În aceeaşi situaţie am fost şi când mi-am făcut piercingul în limbă şi mi-am dat seamă că şi până când înghiţi ai nevoie de limbă.
Deci vorba aia cred că ar trebui puţin modificată sau întregită aşa "o să îţi dai seama de importanţa unui lucru, atunci când o să îl ai, dar nu o să îl mai poţi folosi".
Sper să nu ajung să dau dreptate primei zicale pentru cazul persoanelor.

Iniţial aveam alt titlu pentru acest post, dar când am început să scriu despre respiraţie mi-am amintit de bancul ăsta:
"Un bărbat mergea pe stradă. La un moment dat trece un grup de blonde, toate cu căşti la urechi. El, mirat, încearcă să vorbească cu una. Deoarece nu răspundea, îi ia căştile de pe urechi. Blonda cade jos şi moare. Intrigat, mai ia căştile la câteva, care mor şi ele imediat. Îşi pune şi el căştile la urechi şi aude: "Inspiră, expiră"!"
Sper că v-a făcut măcar să zâmbiţi.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

3 elefanţi se legănau...

 Ştiţi cântecelul acela cu "un efefant se legăna pe o pânză de păianjen şi pentru că pânza nu s-a rupt, a mai venit un elefant. 2 elefanţi se legănau..."? Pe mine mă amuză rău şi îmi place. A mai venit un elefant şi la mine pe blog şi s-a asezat lângă ceilalţi 2 pentru că astăzi împlineşte 3 luni.
O lună moderată ca număr total de postări, aceasta este a 14a, dar ciudată ca distribuţie. Imediat după ce am postat statistica de 2 luni şi am realizat că trecuse o lună dezastruoasă, m-am apucat de postat zilnic timp de o săptămână. Nu pot să spun că m-am forţat să fac asta, pur şi simplu mi-a revenit cheful de undeva. Am început şi două serii, să le spun aşa, Ask me & I'll answer you with Beautiful Lies şi Music Cocktail. Îmi plac şi sper să ajung cu ele la numere cât mai mari.
Alte date statistice, a început să îmi placă prea mult să sistematizez totul:
Numărul total de afişări pe pagină: 2473 - 1945 = 528
Comentarii: 183 - 154 = 29
Am mai câştigat o persoană interesată, am 16 acum.
Postarea cu cele mai multe afişări pe pagină: Ask me & I'll aswer you with Beautiful Lies 1 - 30 deşi e foarte ciudat că nu am niciun comentariu aici.
Postarea cu cele mai multe comentarii: Oficial sunt un geniu - 8

Nu sunt date grozave, dar sunt mulţumită. Cel puţin îmi actualizez lista de Am văzut... aproape zilnic.

Să aveţi o lună viitoare grozavă! (^_^)

miercuri, 10 noiembrie 2010

More from Avon

Ieri am fost la un seminar Avon ce s-a ţinut la universitate. Au fost puţini care au venit şi doar fete. Cred că vă imaginaţi deja de ce.
Chiar dacă pe afişul ce era lipit prin universitate scria că subiectul semiarului este "branding personal", sunt sigură că toată lumea, printre care şi eu, s-a gândit la cosmetice şi parfumuri când a văzut Avon.
Am avut marea şi plăcuta surpriză să aflu că nu a fost vorba absolut deloc despre aşa ceva.
Definiţia brandingului personal o găsiţi cu search pe google, ce pot eu să zic este că e vorba despre cum să fii cunoscut şi să ajungi să ai succes, cum trebuie să te comporţi tu, cum să îţi scoţi calităţile în evidenţă. A venit la un moment dat vorba şi despre ce să faci şi ce să nu faci când te duci la un interviu pentru un job.
Ideea este că am fost impresionată că Avon se ocupă şi cu chestii de genul ăsta. La final m-am dus la tipa care a făcut prezentarea, o persoană uşor de plăcut, tot timpul a avut zâmbetul pe buze(şi chiar vorbise câteva zeci de secunde şi despre importanţa zâmbetului), şi am întrebat-o ce beneficiu are compania din asta. Răspunsul ei a fost cu aproximaţie "nimic, vrem doar să lărgim orizonturile".
Acum am încă un motiv pentru care să ador Avon.

p.s.:Imaginea nu are nicio legătură cu seminarul, este doar parfumul meu preferat(de la Avon bineînţeles).

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Ask me & I'll answer you with Beautiful Lies #2

Încă un post cu întrebări luate de pe forum. Aşa ajung la zi pentru că în momentul ăsta am ajuns la 232 de întrebări, deci mai e destul până ajung la 300, mai ales că de mai bine de o săptămână nu am mai primit nicio întrebare. Aceste întrebări sunt alese dintre cele cu numarul 101 şi 200.

Î: Ai fost vreodata dezamagita de tine ? by Zâna Verde
R: Da, am avut si momente din astea pentru ca nu reuseam sa ma adun sa fac ceea ce trebuie, ma invingea sila.

Î: Ai zburat vreodata cu avionul ?Ti-ar place ? Daca da de ce / daca nu de ce ? by !R I E L L A
R: Am zburat deja de 3 ori si anul asta o sa zbor a 4a oara. Imi place foarte mult. Prima data aveam emotii. Imi place cel mai mult decolarea. Mi se pare o modalitate super rapida de a calatorii. - raspunsul este de pe 12 august, deci actualzat este "am zburat deja de 4 ori".

Î: Ai vreo fobie? Daca da, care este aceea? by Valkyrie
R: Nu cred ca am o fobie anume sau poate daca exista frica de a imbatrani si a deveni senil :))

Î: Ce fel de persoana esti? Rationala sau crezi ca exista si supranatural? by CrossFire.
R: Cred ca orice are o explicatie logica.

Î: Ce ticuri ai? by Quixotic.
R: Probabil folosirea semnului exclamarii in exces cand postez pe forum, desi in ultima vreme am lasat-o mai moale :D In rest, nu am.

Î: Care e parfumul tau favorit ? by !R I E L L A
R: Bond Girl de la Avon.

Î: Exista vreun lucru pe care l-ai facut si acum regreti? by Fericire in rate
R: Eu merg pe principiul: nu regret nimic, am facut anumite chestii pentru ca asa gandeam si simteam atunci. Si sincer imi e foarte bine asa :)

Î: Exista persoane in viata ta pe care le consideri in stare sa te tradeze? by CrossFire.
R: Aproape oricine te poate trada atunci cand te astepti mai putin, asa ca pot sa zic: sunt muuuuulte persoane care ma pot trada intr-un fel sau altul.

Î: Ce crezi despre lucrurile false?(de la un obiect pana la ipocrizie) by Brainquake (:
R: Asta e o intrebare destul de complexa. Despre lucruri cred ca sunt necesare, nu toata lumea are bani de o toala de firma si macar ceva care sa arate asemanator e bun sau cine stie ce decoratii de pus prin casa. Cat despre persoane e rau daca exagereaza, ajung sa se raneasca singuri daca nu se poarta asa cum simt ei. Uneori e bine sa fii si un pic ipocrit, dar cu masura, si asta se numeste politete sau bun simt.

Î: Stii sa gatesti? by Kamalian Ciranoush
R: Nu prea. Adica nu prea imi place si nu m-am omorat sa invat. Era o perioada in care invatasem sa fac cateva prajituri si imi placea cum ieseau, dar mancare nu.

Î: Ce moment din viata ta ti-ai dori sa il retraiesti? by KarinLyn
R: Anul 3 de facultate.

Î: De ce tocmai anul trei de facultate ai vrea sa-l retraiesti? by .xochitl
R: Pentru ca mi s-a parut cel mai lejer. Atunci nu incepusem facultatea de matematica, cursuri nu se faceau prea multe(ele erau trecute in orar acolo, dar nu prea se faceau), am invatat foarte putin(si acum ma mir cum de nu am avut nicio restanta), am avut doi colegi noi cu care ma intelegeam foarte bine. In traducere a fost un an in care am cam frecat menta.

Cam lung, dar n-am mai pus nimic de o săptămână. Şi dacă vrea cineva să îmi lase întrebări aici, în comentarii, voi răspunde la ele în viitorul post de genul ăsta. Chiar ar fi interesant şi aşa ^_^

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Boohoohoo

Halloween-ul... cu siguranţă sărbătoarea mea preferată preluată de la americani.
Nu am făcut săpături ca să aflu semnificaţia originală, dar nici nu prea mă interesează. Superficial din partea mea, dar în fine.
Îmi plac doar toate chestiile spookie şi creepy care vin odată cu ea şi bineînţeles petrecerile cu fel de fel de costume. Mi-ar plăcea să avanseze şi la noi popularitatea Halloween-ului astfel încât organizarea unei petreceri pe data de 30 octombrie să fie evidentă, la fel ca cea de Revelion. Probabil că mai am de aşteptat ceva până se va ajunge la asta, sper să nu fiu prea bătrână sau să nu fiu deloc.
Nu ştiu ce costum aş purta dacă aş avea ocazia să merg la o astfel de petrecere, se poate improviza sau cumpăra. Pentru aşa ceva chiar aş cheltui nişte bani. Oricum ar fi ceva din gama horror.
Vouă vă place Halloween-ul? În ce v-aţi deghiza?

marți, 26 octombrie 2010

Bloody changes

Pe voi vă binedispun schimbările? Am ajuns la concluzia că pe mine da, numai ideea că ceva se va schimba mă entuziasmează. Dacă schimbarea se dovedeşte inspirata sau nu, asta e partea a doua.
Momentan sunt foarte mulţumită de noua mea frează, deşi mai am doar jumătate din păr.
Iniţial am vrut doar să mai scurtez puţin din el ca să mai scap de vârfurile negre. Mi-a tăiat ieri o colegă vârfurile fără nimic altceva. Azi i-am zis că mi se pare ciudat, îl simt ca tăiat din topor. Mi-a propus să mă şi fileze şi rezultatul îmi place foarte mult având în vedere că avea curs de frizerie făcut, nu tunde aşa la nimereală. Urmează şi al treilea strat de roşeală care sper să iasă mai uniform. Dacă nu, mai încerc şi iar mai încerc.
Mulţumesc Ana!

p.s.: faza cu "bloody" e de la englezi, ador accentul lor când îl zic cu sensul de "al dracu".

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Music cocktail #1


Cât m-am jucat tâmpeniile mele azi pe facebook muzica mi-a mers non-stop în căşti şi săream de la un gen la altul.
Aşă că m-am gândit să vă dau din când în când câte o gură din cocktailul meu.
Vor fi de fiecare dată între 3 şi 5 melodii de la artişti diferiţi, din genuri şi tări diferite, eventual cu bucăţi de versuri care îmi plac mai mult.
Aşa voi da mai mult sens şi adresei blogului "poisoned by music".



1. The XX - Intro
2. Safura feat. Zeljko Joksimovic - Drip Drop (Balkan Version)
3. Linkin Park - Buy Myself
4. 30 Seconds to mars - Buddha for Mary

Din ultima sunt memorabile versurile:
He said, "Can you hear me, are you sleeping?"
She said, "Will you rape me now?"
He said, "Leave the politics to mad men"
She said, "I believe your lies"
He said, "There’s a paradise beneath me"
She said, "Am I supposed to bleed?"
He said, "You better pray to Jesus"
She said, "I don’t believe in God"


p.s.: Am preferat subiectul ăsta pentru a mă abţine să aberez pe tema "mi-a spus mama azi că una din verişoarele mele cu 2 luni mai mare ca mine se mărită" care îmi aduce aminte de întrebarea stresantă pe care o tot primeam în vară după licenţă "Şi te măriţi?". Geez!

joi, 21 octombrie 2010

Stand up for the comedy

Astăzi(cred că e al treilea post de săptămâna asta pe care îl încep aşa, o să încerc să fiu mai creativă în limbaj, dar nu ştiu ce o să iasă, acum rămân la "astăzi" deşi mă simt ca la faza aia cu "dragă jurnalule"), am fost la un show de stand-up comedy cu Teo şi Costel, ex trupa Deko.
Cine nu ştie despre ce e vorba, rău face! Un search repede pe youtube şi se rezolvă. Recomand pentru început "studentul fără roşii"(titlu personal că nu are unul prea bun) şi "Cuvinte vulgare".
Nu am avut nevoie de pampers, dar nişte serveţele în plus da pentru că la un moment dat mi-au dat lacrimile de râs.
Trecem peste faptul că am stat în picioare lângă bar pentru că nu mai erau locuri la mese deoarece a avut şi asta un avantaj: cei doi tipi s-au plimbat destul prin jurul nostru.
Deşi se crede că Teo este mai bun, idee dovedită şi prin faptul că el a intrat pe scenă ultimul, ne-a plăcut mai mult Costel. Amândoi interacţionează foarte bine cu publicul şi se adaptează, dar Teo de cele mai multe ori râdea şi el de ce zicea, fie că publicul se amuza mai mult sau mai puţin. Îţi dădea un sentiment de genul că se crede foarte amuzant, chiar dacă noi nu ne prindem de tot ce zice.
Nu are rost să dau exemple de faze care te duceau la dureri de obraji, nu are farmec dacă nu eşti acolo. A fost tare! Multumesc Aliuna! O să fac tot posibilul să mă duc şi pe 11 noiembrie când o să vină doar Costel.
Dacă staţi în unul din oraşele astea, recomand să nu rataţi.

miercuri, 20 octombrie 2010

Versuri şi prejudecăţi

"I was caught up in the moment
You were alone and
You seemed to harness the light
Even though I felt cold inside
When you told me it would be alright
I had given up control and
I didn’t focus hard enough to see
The warning signs
Your heart is serpentine"



"That's enough of all your taunting
Seems I can't remove you from my mind
Don't you know that sometimes
I wish they'd kill me for wanting you"



Sunt sigură că doar citind versurile majoritatea nu şi-ar da seama că sunt versurile unor melodii hard rock. Poate doar dacă aţi fi mari fani Disturbed. Primele versuri sunt din Serpentine, iar celelalte din Sickened.
Mă deranjează eticheta care se lipeşte de fruntea celor care spun că ascultă hard rock, screamo, metal şi orice alt subgen mai greu al rockului ca şi cum ar fi satanişti, emo care îşi taie venele, nebuni şi alte caracterizări asemănătoare.
Sunt destule melodii rock care au versuri legate de dragoste sau de alte subiecte destul de profunde.
Dar aşa e mai uşor, nu? Să vorbim ca să ne aflăm în treabă, deşi habar nu avem despre asta, sau să strâmbăm din nas.
Lumea...

Mai bine rămân eu, cu vodka mea cu suc de portocale roşii şi... "Sickened from wanting you" <3

marți, 19 octombrie 2010

Oficial sunt un geniu

Azi la cursul de pedagogie profa ne-a adus teste pentru aflarea/calcularea IQ-ului.
Cu toate că nu era linişte totală în sală, aveam câte un exemplar xeroxat la două persoane, erau xeroxate prost pe margini şi mai făceam schimb cu alte colege la care se vedea, aveam timp limitat(ca la orice test IQ de altfel) şi o întrebare sigur era greşită sunt extrem de mulţumită de rezultatul obţinut. Am făcut 52 de întrebări din 60, ceea ce a dus la un IQ de 140 pentru vârsta mea. Atât era pentru categoria 16-25 de ani.
Am mai făcut teste IQ pe net, însă aproape toate în engleză, ceea ce mă dezavantaja pentru că pierdeam timp să caut anumite cuvinte în dicţionar. Şi în plus cifra aia de la final nu îmi spunea prea multe, aşa cum un simplu 140 nu îmi zice nici acum mai multe.
De data asta până să începem testele profa ne-am spus împărţirea pe grupe în funcţie de IQ-ul obţinut la final. Nu le mai ţin minte exact pe cele 3 de jos(erau de genul imbecili, dobitoci, retardaţi), dar cele mai importante erau 80-120 normalitatea şi peste 120 supradotaţi sau genii. Recordul cică ar fi de 200, dar tipul care a obţinut atât a trăit aproximativ 30 de ani.
Deci sunt un geniu, mă simt bine!
Alte detalii care mi-au condimentat în sens pozitiv ziua au fost: participarea la toate cursurile de la 8 dimineaţa până la 7 seara, doar cu o pauză de la 3 la 5, după ce am dormit doar trei ore(cu ajutorul a trei cafele ce-i drept); mi-am recuperat o carte ce o aveam la un coleg de aproximativ doi ani; ploaia ce a pornit brusc când am venit seara acasă şi mi-a dat o senzaţie tare plăcută să merg prin ploaie sub umbrela mea gigantică cu căştile în urechi; paharul de vin alb de acasă; reascultarea muzicii sârbeşti ce îmi aduce aminte de Italia de anul ăsta şi episoadele de Grey's Anatomy şi/sau Californication pe care o să le văd în continuare.
Sper că şi voi aţi avut o zi bună! ^_^

luni, 18 octombrie 2010

Ask me & I'll answer you with Beautiful Lies #1

De aproximativ două luni am deschis pe forum o categorie de "Ask me", unde fiecare user îşi face câte un topic în care i se pun tot felul de întrebări şi el răspunde sau nu(în sensul că poate refuza să răspundă dacă întrebarea îl jenează sau i se pare prea personală). Eu una nu am primit întrebări de genul ăsta.
Am fost foarte mândră de ideea mea când am făcut asta şi chiar şi acum mă mulţumeşte destul de mult.
Îmi amintesc că gândeam detaliile în timp ce făceam baie. Se pare că e un "mediu" favorabil pentru mine.
Până acum mi s-au pus peste 200 de întrebări, unele s-au repetat ce-i drept pentru că au fost adresate de useri diferiţi.
O să aleg de acum înainte din fiecare sută câteva, care mi s-au părut mie mai interesante, să le postez şi pe blog. De aia titlul acestui post se termină cu "1", vor mai fi şi alte părţi. Menţionez că titlul topicului meu de pe forum a fost de la creare şi este până în prezent "Beautiful Lies".
Din primele 100:

Î:Am observat ca iti place mult tot ce e scris cu bold si dark red (nu ca mie nu mi-ar placea), dar de ce? :) by Marsiano
R:Cu bold imi place pentru ca iese mai mult in evidenta, iar la dark red am ajuns din cauza functiei de admin. Trebuia sa mai scriu cate ceva care sa iasa in evidenta si nu voiam sa folosesc totusi rosul normal pentru ca ala era doar pentru avertismente. Cu timpul m-am obisnuit cu el si a ajuns sa imi placa foarte mult.

Î:La ce profil ai fost la liceu si ai regretat vreodata decizia [cu privire la profil] ? by Cosette.
R:Matematica-informatica, bilingv franceza. Nu, n-am regretat niciodata pentru ca liceul in care am fost era singurul din oras(probabil si din judet) care avea asa ceva. Am dat examen la franceza ca sa intru pentru ca voiam foarte mult mate-info la un liceu bun si am zis sa profit de faptul ca in generala am fost la clasa intensiva de franceza.

Î:Cum ti-a venit ideea cu forumul asta? :)) by Brainquake (:
R:Nu mi-a venit mie, ci Mirabelei. Ea mi-a propus sa imi faca acest forum pentru ca de cele mai multe ori cand vorbeam cu ea noaptea tarziu pe mess si ma intreba "Ce faci?" raspunsul meu era "Citesc un fic." :D

Î:De la ce vine Amarena? by bershka.
R:Amarena inseamna vişină in italiana. Am cautat cuvantul in mai multe limbi. In engleza mi se pare banal, in germana era un cuvant prea lung pe care nici nu puteam sa il pronunt :)) iar de spaniola si franceza, nu mai stiu, dar in italiana mi-a placut cum suna cel mai mult(suna feminin), plus ca am fost in Italia de 2 ori si luna asta ma duc pentru a3a oara. - răspunsul e din 7 august, deci actualizat ar fi "plus ca am fost in Italia de 3 ori".

Î:Ti-ar placea sa practici un sport extrem? by aimèe.
R:Da... bungee jumping. Cred ca mi-ar fi foarte frica prima data, dar apoi l-as adora.

Î:Care sunt dulciurile tale preferate ? by Cossette.
R:Inghetata Calippo de lamaie[e verde, lunga si tare :))] sau de la gelaterie din Italia, gogosile de la Fiţoşica si ciocolata cu cereale.

Î:Cum ai descrie o dimineata perfecta ? :d by Cossette.
R:Sa o dorm pe toata :)) asa cum fac zilele astea sau daca ma trezesc mai devreme, sa nu fiu nevoita sa plec nicaieri, sa ma trezesc in ritmul meu. - "zilele astea" s-ar traduce prin prima jumătate a lunii august.

Î:Nu te bate Adi la cap sa va luati? :)) by CrossFire.
R:Nu :)) E si el constient ca ne-am complica viata la momentul actual daca am face asta. Ne e bine asa :)

Î:Ce urasti cel mai mult pe lume ? by !R I E L L A
R:Prostia.

Î:Ti-ai fi dorit sa traiesti in alta perioada ? by Zâna Verde
R:Da, undeva in viitor, ma ingrozeste gandul trecutului :))

duminică, 17 octombrie 2010

Realitatea ca un Monopoly

Astăzi sărise winamp-ul pe Spike - Scandal. Începusem să mă gândesc că e ciudat cum la început melodia asta nu m-a impresionat deloc, dar după ce a apărut videoclipul la ea i-am acordat mai multă atenţie şi a început să îmi placă destul.
Apoi mi-a venit un chef să revăd videoclipul de la Spike - Realitate amintindu-mi cât de tare e faza cu "Bă... Dăi bă drumu' de aici!" şi că melodia asta e preferata mea de pe ultimul album al lui Spike. Chiar se cunoaşte că e compusă de Guess Who, el e mai puţin vulgar în versuri.
Şi în cele din urmă îmi pică ochii printre videourile de la suggestions pe youtube pe Guess Who - Unu altu. Habar nu aveam că a făcut videoclip la melodia asta. O ştiam de mult şi credeam că e pus la titlu "official video" doar ca să atragă mai multe vizualizări. Video mi se pare genial, însă nu am aceeaşi părere şi despre faptul că au remixat melodia, îmi place mult mai mult varianta originală. Nu m-ar mira deloc dacă ar fi regizat de Spike.
Îmi aduce aminte de dăţile când am jucat şi eu monopoly, parcă mi s-a făcut dor.
Şi totuşi... "ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să se-ntâmple"!

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Dragonăreală

De vreo trei săptămâni mi-am găsit încă două site-uri cu care să mă distrez: DragCave şi DragonAdopters
Îmi plac pentru că îmi ocupă foarte puţin timp.
De pe primul trebuie doar să iau nişte ouă de dragon, îmi pun codurile la semnătura de pe forum unde traficul este destul de mare şi ei cresc singuri. După ce ajung aceia la maturitate, iau alte ouă şi aşa mai departe. Am şi opţiunea de "breed" pentru că dragonii capătă un anumit sex când devin maturi. Grafica dragonilor e chiar foarte bună şi îmi place cum arată şi la semnătură.
Pe al doilea am deocamdată un singur dragon pentru că doar atât pot avea la început. Gama de dragoni e mai mică, dar sunt animaţi şi cresc pe nivele. E ceva mai complexă ideea aici cu obiecte care oferă anumite  beneficii dragonilor, cu materii prime create de ei, cu posibilitatea de a personaliza pagina fiecărui dragon şi aşa mai departe. Singurul lucru pe care trebuie să îl fac este să am grijă să aibe mâncare. Ajută şi vizitele primite de la alţii, dar asta nu e obligatoriu.
Să văd cât de departe ajung cu aceste mici joculeţe pentru că la un moment dat o să mă plictisesc de ele aşa cum m-am plictisit şi de altele.
Spor la crescut dragoni pentru cei care o mai fac sau pentru cei care încep citind acest post!

vineri, 15 octombrie 2010

Shit Brix

Vă mai amintiţi postul ăsta în care am folosit ideea cu "When you see it, you will shit bricks", dar nu ştiam exact care e faza?
Acum ceva vreme am descoperit misterul. Este un site întreg cu poze de genul acela: Shit Brix
Mi-am amintit acum de el şi l-am mai exprolat un pic. Am un mic sfat: nu daţi click pe imaginile care par spooky!
În rest sunt o grămadă de imagini tari. Have fun!

joi, 14 octombrie 2010

Good old memories

Odată cu noul album de la Linkin Park, am avut o pornire să reascult din melodiile de pe primele două albume.



 

Îmi e dor de Chester cel blond şi cu piercing în buză. Îmi e dor de ţipetele lui. Îmi e dor de vechiul Linkin Park. Îmi e dor...

miercuri, 13 octombrie 2010

Ehe... încă una

A mai trecut o lună şi blogul meu a mai crescut puţin, dar foooarte puţin. Luna asta a fost un total dezastru faţă de cealaltă.
Asta e abia a opta postare, faţă de 27.
Mai adaug doar câteva date, poate măcar de statistica asta mică să mă ţin o dată pe lună:
Numărul total de afişări pe pagină: 1945 - 1342 = 603
Comentarii: 154 - 121 = 33
Numărul persoanelor interesate a crescut de la 11 la 15.
Postarea cu cele mai multe afişări pe pagină: A Thousand Shits (Linkn Park's new album) - 74 - titlul e de vină aici sigur.
Postarea cu cele mai multe comentarii: Tynipic sau Funnypic? - 6
Ca tări misterioase care mă mai vizitează am de adăugat Rusia, Germania şi Danemarca.

Lucrul cel mai bun pe care l-am făcut totuşi este postul Am văzut... pe care l-am actualizat constant. Sunt curioasă cum o să îl privesc peste câteva luni bune, sper că va fi stufos.

Mulţumesc dacă aţi fost şi luna asta alături de mine!

vineri, 8 octombrie 2010

To sleep or not to sleep?

Asta e dilema mea în ultimele zile.
Am început facultatea şi masterul şi programul este foarte încărcat. Cazul extrem de la 8 dimineaţa la 7 seara. De săptămâna viitoare o să fie chiar de la 8 la 8. Program de şantier, nu alta!
Ca să rezist, ar trebui să dorm bine, cel puţin 7-8 ore ca un om normal, dar eu de câţiva ani nu mai sunt normală cu somnul.
Nu îmi vine să mă bag în pat mai devreme de 1 sau 2 noaptea, indiferent de ce fac a doua zi.
De ce să pierd timpul dormind?
Vreau să fac o grămadă de lucruri cu care m-am obişnuit în vacanţă şi acum nu mai pot, din cauza lipsei de timp sau din cauza oboselii.
E ciudat, pe de o parte nu vreau să pierd vremea dormind prea mult, dar pe de altă parte ador senzaţia unui somn de 12 ore.
Săptămâna asta le-am făcut pe amândouă: două nopţi la rând cu câte 4-5 ore de somn(iar după fiecare noapte o zi plină de cursuri) şi apoi una cu 12 ore.
Poate reuşesc zilele astea să îmi dau un recharge, restart, re-orice că deja mă gândesc cu groază la ziua de luni.

luni, 27 septembrie 2010

Let's do it! Just do it!

Poate aţi văzut pe la TV despre chestia asta. Mie una mi s-a părut o idee foarte bună, eu sunt mai ecologistă de fel, aşa că nu am ezitat când mi s-a propus să particip.
M-am înscris cu firma la care lucrează my boyfriend, Yazaki România.
Am fost repartizaţi pe DN 1A, undeva între Măneciu şi Cheia. Am avut transportul asigurat, dus-întors cu autocarul. Ne-au dat veste verzi impermeabile(pe spate era scris sloganul si imprimată imaginea aia cu feţele), mănuşi, un sandwich, o sticlă de apă plată(fără lămâie) şi, logic, saci, muuuuulţi saci.
Mai mult a fost plimbarea şi oarecum distracţia pentru că eram destul de mulţi în grupul din care am făcut parte. Fiind zonă de munte, pe lângă şosea erau şi văi abrupte. Au coborât decât nişte băieţi într-una care era ca o mică groapă de gunoi. Fetele/femeile am adunat pe ici, pe colo.
Era amuzant că sloganul ne aducea aminte de cel de la Nike. Aşa că am zis că ar fi bine să îl urmăm. Când am ajuns înapoi în oraş pe la două jumătate după-amiaza, am luat imediat un maxitaxi către Sinaia, eu, el şi încă doi prieteni, cuplu şi ei.
Am nimerit zilele oraşului Sinaia. Bulevardul era plin dintr-un capăt în altul cu tot felul de standuri şi fast-food-uri. Muzica răsuna peste tot, scena era în parc, dar erau amplasate boxe de-a lungul bulevardului. Ba chiar era şi o chestie unde te căsătoreai pentru o zi. Suna tentant, dar n-am mai făcut-o, bugetul era cam limitat. A fost păcat că a doua zi, duminica, a plouat şi ne-am întors acasă mai repede decât ne aşteptam.
Totuşi cea mai bună chestie este că m-am îndrăgostit de langos unguresc şi o să îmi pun în funcţiune zilele astea "talentele mele extraordinare" în arta culinară. Sper doar să nu distrug bucătăria, deşi cred că mama mă va păzi la orice mişcare. Am noroc că e reţeta uşoară.

Am văzut...(2010)

Preluând ideea de pe alte bloguri, o să ţin şi eu o listă de filme şi seriale văzute. Pentru anime există myanimelist din fericire.
M-am gândit şi la un sistem de rating pentru filme ca să ştiţi pe scurt ce părere am despre filmul respectiv. La seriale se înţelege că dacă înaintez cu episoadele/sezoanele, îmi plac. În dreptul fiecărui film o să fie 5 steluţe. Cu cât mai multe steluţe aurii/galbene cu atât mi-a plăcut mai mult. Toate steluţele albe se traduce prin "film de căcat, nu vă pierdeţi timpul".

Septembrie
  • The Sorcerer's Apprentice *****
  • Machete *****
  • Ultraviolet *****
  • The Experiment ***** 
  • Lost - sezonul 1 - episoadele 1-3
  • Grey's Anatomy - sezonul 1 - episoadele 1-9
  • Grey's Anatomy - sezonul 2 - episoadele 1-9 
Octombrie
  • Lost - sezonul 1 - episoadele 4-25
  • Grey's Anatomy - sezonul 2 - episoadele 10-27
  • Grey's Anatomy - sezonul 3 - episoadele 1-25
  • Californication - sezonul 1 - episoadele 1-12
  • Lost - sezonul 2 - episoadele 1-22
  • The Vampire Diaries - sezonul 1 - episoadele 1-8
Noiembrie
  • Grey's Anatomy - sezonul 4 - episoadele 1-17
  • Dangerous Minds *****
  • Lost - sezonul 2 - episoadele 23-24
  • Lost - sezonul 3 - episoadele 1-22
  • Grey's Anatomy - sezonul 5 - episoadele 1-24
  • The Vampire Diaries - sezonul 1 - episoadele 9-22
  • Grey's Anatomy - sezonul 6 - episoadele 1-24
  • The Social Network ***** 
Decembrie
  • Lost - sezonul 3 - episodul 23
  • Lost - sezonul 4 - episoadele 1-14
  • Grey's Anatomy - sezonul 7 - episoadele 1-10 
  • The Vampire Diaries - sezonul 2 - episoadele 1-11
  • Private Practice - sezonul 1 - episoadele 1-9 
  • Lost - sezonul 5 - episoadele 1-17
  • Californication - sezonul 2 - episoadele 1-12
  • Lost - sezonul 6 - episoadele 1-5

vineri, 24 septembrie 2010

Tynipic sau Funnypic?

Tinypic cred că s-a pus pe glume. A fost 1 aprilie şi n-am ştiut?
Aseară am rămas mască când am intrat pe site şi am văzut mesajul conform căruia nu se mai poate uploada şi tot ce e încărcat deja se mai poate vedea doar pe site, link-urile externe au fost dezactivate. Se recomanda crearea unui cont pe PhotoBucket, deci ăştia l-au cumpărat. Niciodată nu mi-a plăcut site-ul ăla şi se dovedeşte că am avut un presentiment bun.
Eram plină de nervi gândindu-mă câte imagini de pe forum sunt încărcate cu host-ul ăsta(de mine şi de ceilalţi), plus l-am folosit şi eu pentru imaginile puse sub link pe blog, iar acum nu mai merg. Aveam aproximativ 300 de imagini pe cont.
Am început să caut opţiuni, să îmi fac cont pe alt site asemănător şi să încep restructurarea. Am ajuns pe un site cretin, PictureHoster, care îţi dădea direct link la imaginea încărcată, dar când să o foloseşti sub un cuvânt, cică hotlinks are not allowed. WTF! Am făcut cont degeaba.
Am apelat la ImageShack pe care îl ştiam deja, am făcut cont, mergea bine, dar mă simţeam ciudat. Aş fi avut nevoie de puţin timp ca să mă acomodez.
Când m-am trezit acum vreo două ore, primul gând a fost să fac un post pe blog despre toată tâmpenia asta, dar înainte ce mi-a venit să accesez din nou Tynipic. Stupoare... merge!
Chestia asta aparent a fost amuzantă, dar în esenţă nu a fost deloc. Exact ca imaginea cu turnurile pe care am folosit-o acum.
Sper doar că nu o să îi mai trăznească vreo idee minunată şi vor lăsa site-ul aşa cum este că e perfect. Geez!

joi, 23 septembrie 2010

The nameless Monster (Naoki Urasawa's Monster)



Naoki Urasawa's Monster sau simplu Monster e un anime ce mi-a captat atenţia şi interesul foarte mult.
Are rating R - 17+ cu menţiunea "violence&profanity". E un anime perfect de dat ca exemplu atunci când vorbeşti de diferenţa între anime-uri şi desene animate.
Întotdeauna m-au atras filmele poliţiste sau documentarele despre criminali în serie. Am fost extrem de mulţumită când mi-am dat seama că ăsta e subiectul principal aici.
Cu anime-ul ăsta îmi pierdeam eu vremea când ar fi trebuit să lucrez la proiectul de licenţă acum două luni. Abia acum l-am terminat pentru că are 74 de episoade şi seria dublată în engleză s-a mişcat cam greu la ultimele episoade.
Johan Liebert, prezent în imaginile de mai sus, este monstrul. Ador contrastul între aspectul său fizic şi rolul pe care îl are. Fazele astea când arată cu degetul să fie împuşcat în cap sunt reprezentative. Vă pun şi un wallpaper cu el care îmi place foarte mult click
Deşi grafica nu e excelentă, nu e nici pe departe asemănătoare cu genul meu favorit, asta nu mai contează. Subiectul, acţiunea şi personajele sunt foarte complexe. Nu cred că am cum să îi fac un rezumat şi nici nu vreau, îmi vin în minte prea multe faze care ar merita menţionate.
Totul se desfăşoară în Germania şi Cehia anilor '90. Unul din personajele principale este un doctor japonez. A fost amuzant când a fost menţionată şi România într-un dialog, cu referire la perioada lui Ceauşescu.
Finalul a fost deschis, s-a repetat escapada lui Johan de la început şi asta m-a lăsat cu un zâmbet pe buze întrebându-mă ce se poate întâmpla în continuare. Deşi nu mai e nicio continuare.
Ce pot să mai spun? Doar că MERITĂ!

luni, 20 septembrie 2010

Mergem la Braşov...


Nu prea sunt eu genul care să ştie foarte multe bancuri şi să le spună sau să le mimeze cu haz, însă am câteva bancuri preferate.
Printre astea este bancul cu "mergem la Braşov". Nu îmi mai amintesc unde l-am citit pentru că a trecut mult timp de atunci. L-am căutat destul de mult pe net, dar fără rezultat. Aşadar nu pot să vă zic varianta exactă, ci am două variante aproximative: una cum mi-o aminteam eu şi una cum mi-a spus-o un prieten. Important este mesajul şi cam ce ar putea insinua gluma "mergem la Braşov".

1.Un cuplu într-un compartiment de tren. Ea purta fustă şi nu avea lenjerie intimă. Având în vedere că erau singuri în compartiment, au zis să profite de asta. Ea s-a aşezat în poala lui, cu spatele la el, şi a început să se mişte în sus şi în jos. Nu durează mult şi intră o doamnă în vârstă. Ea ca să acopere ceea ce făceau a zis pe un ton vesel "mergem la Braşov, mergem la Braşov!" continuând să se bâţâie în sus şi în jos.

2.O tipă singură într-un compartiment de tren. Se gândeşte că ar putea să profite de asta, aşa că îşi scoate vibratorul din geantă şi şi-l introduce. Nu durează mult, trenul ajunge într-o staţie şi compartimentul ei se umple de bărbaţi. Ea începe să îi întrebe pe rând unde merg. Aceştia răspund toţi că destinaţia lor este Braşov. După ce primeşte toate răspunsurile începe să se bâţâie în sus şi în jos zicând veselă "mergem la Braşov, mergem la Braşov!".

Nu cred că mi-au ieşit prea amuzante versiunile, bancul ăsta e mai mult de arătat, aşa cum îmi zicea prietenul cu varianta a doua.
Vreau doar să mai adaug că week-end-ul ce tocmai a trecut am fost la Sinaia, dar mama ştie că am fost la BRAŞOV. Teehee!

marți, 14 septembrie 2010

A Thousand Shits? (Linkin Park new album)

Astăzi s-a lansat oficial noul album Linkin Park, A Thousand Suns. Este al patrulea album de studio pur, fără colaborări sau remixuri. Eu l-am ascultat oricum de duminică noaptea.
Nu ştiu ce să mai zic de băieţii ăştia. Primele două albume le-am adorat şi întotdeauna o să stea pe un piedestal din punctul meu de vedere, dar deja de la al treilea album au început să experimenteze stiluri diferite şi parcă nu mai sunt ei. Am fost cam dezamăgită de acel album şi nu am putut să aleg decât câteva melodii care să îmi placă cu adevărat.
Aşa s-a întâmplat şi acum. Din cele 15 track-uri listate, sunt de fapt doar 9 melodii pe bune, restul sunt cam de umplutură, chestii scurte care au între 00:18 si 02:01. Mai bine mai lucrau un pic şi în locul lor făceau 3 piese aşa cum trebuie.
Din cele 9 melodii, doar 4 îmi plac foarte mult. Aici e singurul plus pe care îl are albumul ăsta. Sunt doar 4 pe gustul meu, dar măcar alea le ador: When they come for me, Wrectches and Kings, The Catalyst şi Blackout. Negativele şi diferitele sunete pe care le-au inclus sună foarte bine. Rap-ul lui Mike e bun.
Dintre astea doar pe Blackout se aud ţipetele lui Chester pe care le doream atât de mult. Din punctul ăsta de vedere albumul m-a dezamăgit cel mai mult. Parcă s-a boşorogit şi nu mai poate să ţipe aşa cum o făcea acum 7 ani pe Meteora.
A Thousand Suns sau A Thousand Shits? Sunt încă indecisă cum să cataloghez albumul ăsta.

luni, 13 septembrie 2010

A fost odată... acum o lună

Deocamdată nu merit un tort întreg, păstrez asta pentru 1 an, acum blogul meu împlineşte doar o lună.
O să scormonesc un pic statisticile ca să văd ce am reuşit să strâng în această primă lună.

Asta este a 27-a postare.
Numărul total de afişări de pagină: 1342 - deşi aici o parte sunt şi de la mine pentru că nu de mult am aflat cum pot să fac să nu se mai pună şi astea la socoteală.
Comentarii: 121 -  la fel, o parte sunt de la mine, dar dacă nu erau şi alţii să comenteze, nu postam eu de nebună.
Persoane interesate: 11.
Postarea cu cele mai multe afişări pe pagină: Cucina italiana - 55
Postarea cu cele mai multe comentarii: RomÂneŞte - 12
Lumea care mă vizitează foloseşte în proporţie de 59% Firefox.
Probabil datorită titlurilor am ajuns să am vizualizări şi din Italia, Statele Unite ale Americii, Canada, Coreea de Sud, Spania şi Singapore. Cele din Coreea de Sud şi Singapore sunt un mister total pentru mine.
Cine mi-a lăsat cele mai multe comentarii: Bris - 23
Iar comentariul care mie mi s-a părut cel mai mare este al Silviei de la Milan Stanković

Eu zic că a fost o lună foarte bună. Nu ştiu dacă o să mai reusesc să fac vreuna aşa de bună în curând, nu cred că o să mai postez aşa des.
Până să creez blogul îmi făceam griji ce voi posta şi apoi stăteau subiectele la coadă că nu voiam să fac mai mult de un post pe zi. Regula asta o să fie una de aur pentru mine.

Mulţumesc tuturora, fie că v-aţi luat din timp să tastaţi un comentariu, fie că aţi dat un click şi doar aţi citit!

duminică, 12 septembrie 2010

Acasă şi nevisătoare


Cred că aş fi avut şi eu nevoie de un dreamcatcher cât am fost în Italia. Acum s-a terminat plimbarea.
Cât am stat acolo am avut nişte vise care de care mai ciudate, unele chiar amuzante.

1.Aveam un peştişor de câţiva centimetri, de culoarea celor pe care îi prinzi la baltă. Îl chema Cezar şi era pe moarte. Îl scosesem din acvariu, îl pusesem într-o cană şi vorbeam cu el ca să nu moară.
2.Mai avea încă o soră. Aida, sora care există şi în realitate, plănuia să o omorâm pe cealaltă soră. La un moment dat am început să mă îndoiesc de ea, aveam impresia că vrea să mă omoare şi pe mine, pentru că eram cu a treia soră într-un lift care urma să se prăbuşească şi mă gândeam că astfel o să mor şi eu dacă duc planul la bun sfârşit.
3.Într-o dimineaţă the real sister m-a trezit gâdilându-mă în talpă şi m-am speriat destul de rău, pentru că visam că sunt pe un hol şi merg tiptil. Spionam ce persoane sunt în două camere, păreau ca nişte birouri, pentru că voiam să fur nişte acte.
4.Trebuia să plec la mare cu un coleg şi altă lume. Mergeam cu maşina lui, una micuţă, şi urma să intrăm 8-9 persoane în maşina respectivă. Când am auzit asta, am zis că eu vreau să stau în faţă şi el a acceptat. Apoi se făcea că două fete nu mai mergeau din nu ştiu ce motiv, dar tot rămâneam 6-7 şi îmi era teamă că eram prea mulţi şi mergeam şi pe autostradă. Plus că nu prea îmi imaginam cum o să intre toţi în spate având în vedere dimensiunea maşinii.
5.Şi în final, un vis din care nu îmi mai amintesc prea multe. Am visat un tip de care mi-a plăcut în epoca preistorică şi pe care nu l-am mai văzut de secole. Aveam o relaţie cu el abia începută şi eram la un fel de party cu mai mulţi amici la o fântână de la mine de la ţară unde stătea sora mea cu gaşca ei acum vreo 12-13 ani.

Sper să fie de vină mediul de acolo că la un moment dat deja mă speriam că visez aşa des. Sunt acasă de două nopţi şi nu am mai visat nimic. A fost ciudat oricum!

joi, 9 septembrie 2010

срећан рођендан Милан Станковић

Staţi liniştiţi că nu v-am înjurat în titlul acestui articol, este doar un La Mulţi Ani pentru Milan Stanković în sârbă, alfabet chirilic. Astăzi face 23 de ani.
Este tipul care a reprezentat Serbia anul ăsta la Eurovision.
De atunci am dat de el şi în scurt timp a devenit o mică obsesie.
Cântă pop-folk, are o voce foarte dulce şi îi ador stilul vestimentar şi freaza.
Melodia mea preferată este Nepristojna Ponuda(Propunere Indecentă) şi foarte aproape de asta sunt baladele Kida me şi Lane moje care nu sunt ale lui, dar îmi place foarte mult cum le cântă el.
Este un artist controversat, după Eurovision mulţi îl vorbesc de rău şi se suşoteşte că ar fi gay, deşi are o relaţie de câţiva ani cu o altă artistă sârboaică(foarte frumoasă după părerea mea). Nu contează, am mai trecut prin asta ca fan când îmi plăcea foarte mult Tokio Hotel.
Ce importanţă are orientarea lui sexuală dacă mie îmi place cum cântă şi look-ul adaugă un plus imens?
Este un pic ciudat cum de câteva luni stă în playlist-ul meu, de obicei mă plictisesc după un timp de un artist sau o formaţie şi caut ceva nou. Astăzi mi-am luat mp3 player nou şi l-am dezvirginat cu muzica lui.
Îi doresc multă fericire şi, mai ales, o carieră strălucitoare în continuare. Sper să treacă cu bine peste depresia cauzată de participarea la Eurovision şi tot ce a venit cu asta şi să lanseze cât mai curând un alt album.
Doći Milane!

miercuri, 8 septembrie 2010

Sexy Soul Reapers are back! (Bleach)


În sfârşit! S-a reluat dublajul la Bleach. Am văzut deja două episoade. Rămăsesem la 167 de prin primăvară. Am început seria dublată şi mi se pare aiurea să trec după atâtea episoade la subtitrare.
E anime-ul favorit. E complex, are tipi tari, are acţiune, are comedie, are multe episoade.
Grafica mi se pare foarte bună, în sensul că este variată. La alte anime-uri dacă schimbi părul şi ochii personejelor, le obţii pe toate.
Îmi pare rău că autoarea imaginii pe care am folosit-o a ţinut neapărat să se semneze în mijlocul ei, dar asta mi-a plăcut cel mai mult deoarece conţine personajele mele preferate: Ichigo Kurosaki(oranj), Renji Abarai(roşu), Toshiro Hitsugaya(alb), Grimmjow Jaegerjaquez(albastru).
Personaje feminine care să îmi placă în mod special nu am.
Sper să nu mai fiu nevoită să trec prin "chinul" întreruperii seriei dublate.
Pentru final vă las cu wallpaper-ul meu favorit care a zăcut mult timp pe desktopul meu în vreo două serii: Ichigo wallpaper

marți, 7 septembrie 2010

The X Factor 2010 Auditions


De două săptămâni a început X Factor UK, ediţia 2010.
M-am uitat şi anul trecut şi a fost destul de interesant să văd cum evoluează participanţii de la o săptămână la alta. E uşor de urmărit pe youtube: click
Momentan sunt audiţiile: te prezinţi, cânţi ceva şi cei patru membrii ai juriului trebuie să zică da sau nu.
Cel mai controversat membru al juriului este Simon. E cel mai înţepat şi de multe ori are ceva în plus de comentat faţă de ceilalti. Are momente când îmi place şi momente când nu îmi place.
Apoi mai e Cheryl, de la Girls Aloud, care este foarte frumoasă şi îi ador tatuajul de pe mână.
Audiţiile mi se par cele mai amuzante pentru că nu ştii la ce să te aştepti de la unii care se prezintă. Sunt unele video-uri cu adevărat penibile, cum ar fi Ablisa, şi altele foarte plăcute, cum ar fi Cher Lloyd.
Cel din urmă a fost favoritul meu din tot ce au prezentat până acum pe youtube şi sper să ajungă cât mai departe. Tipa e foarte carismatică şi îmi place vocea ei, plus... are tatuaj pe mână ca Cheryl.

luni, 6 septembrie 2010

MovieLand


Am ajuns ca Light din Death Note. Nu ştiu care e faza exact cu "shit bricks", dar imaginile astea merg pe aceeaşi idee. Durează un pic până vezi ceva în neregulă, dar când îl vezi ţi se pare foarte amuzant şi te întrebi de ce nu ai remarcat mai devreme că e atât de evident.
După cum spune titlul, azi am fost la MovieLand. Este un parc de distracţii. M-am dat în diferite chestii, mi-am pictat moaca, am văzut câteva spectacole, că doar e MOVIE Land şi am făcut o barcă(să o citez pe sora mea) de poze.
O să las o parte din ele să vă spună mai mult:
Hollywood Studio
Scenă din Rambo
Moaca mea pictată cu care speriam lumea
Moaca pictată a nepotului meu
Tomb Rider Machine - destul de drăguţă
Hollywood Tower - asta da! Look why!
Eu şi Charlie Chaplin
Inginera de mine îşi băga nasul în maşina timpului
Mia sorellina
Eu şi Alice
Suc cu gheaţă bun care colora limba
Eu şi turcii speriaţi
Restaurant medieval la intrare/ieşire

Şi gata!

vineri, 3 septembrie 2010

Festa Reggio


Pe 1 septembrie seara am fost la Festa Reggio să vedem FUOCHI DANZANTI SOTTO LE STELLE.
Au fost 5 melodii, am filmat 4 dintre ele(nu chiar integral), dar astea două au ieşit cel mai bine: click1 click2
Incredibil de multă lume, abia am găsit unde să parcăm maşina şi am mers pe jos cam 10-15 minute de unde am parcat-o până unde trebuia să ajungem la artificii.
Dupa am mâncat kebab făcut de turci. A fost al dracu' de picant şi de bun!

Bonus: tot în ziua respectivă după-amiaza am fost la pişcina din oraş şi m-am dat pe toboganele astea: click3

miercuri, 1 septembrie 2010

Kaulitz Geburtstag


Alles Gute zum Geburtstag für die Zwillinge Kaulitz sau, mai pe înţelesul tuturor, La Mulţi Ani pentru gemenii Kaulitz de la Tokio Hotel. Astăzi devin majori şi după regulile americane.
Ce amintiri drăguţe am de acum trei ani când îşi serbau majoratul după legile germane, la fel ca la noi.
Mi-am adus aminte de ziua lor pentru că am primit azinoapte imediat după miezul nopţii vreo două mass-uri. Se pare că mai am câţiva fani TH înfocaţi rătăciţi prin listă. Acum trei ani primeam mult mai multe şi erau o gramadă de statusuri în legătură cu asta. Parcă îmi e dor de nebunia aia în jurul formaţiei.
Încă îi mai ascult, încă îmi mai place muzica lor şi ultimul album m-a surprins în mod plăcut, însă nu mă mai interesez despre ce fac şi nu mai frecventez forumuri dedicate lor. Ce vremuri! Din cauza sau datorită lor, nu ştiu dacă e de rău sau de bine, am început să citesc fan fiction. Au însemnat mult pentru mine.
Oricum ar fi, le urez mult succes în continuare şi sper să facă muzică mulţi ani de acum înainte.

Good old days:

Asculta mai multe audio Muzica

marți, 31 august 2010

Piele de drac


De ceva zile sunt în procesul de cojire sau, cum se mai spune, de schimbare a pielii de drac.
Parcă nu se mai termină, în fiecare zi se mai găseşte o nouă bucată să se exfolieze. Şi principalul inconvenient este că îmi provoacă mâncărimi pe spate.
Cu toate astea ador să îmi trag câte o bucată imensă de piele.
Şi totuşi, cred că pielea de drac nu se schimbă aşa usor, doar cu o bronzare intensă. Asta e!

p.s.: imaginea de mai sus e pur şi simplu hipnotizantă, chiar iubesc weheartit

duminică, 29 august 2010

Cucina italiana

Gustul mâncării italieneşti m-a prins destul de mult. Până să vizitez prima dată ţara macaronarilor, cum spune tata, nu mâncasem decât faimoasa pizza.
Acum printre mâncărurile mele favorite se numără: paste cu ragù şi parmigiano, lasagna şi tortellini.
Pizza oricum nu se compară cu ce se face la noi, blatul este foarte subţire şi maslinele nu au niciodată sâmburi. Îmi amintesc că odată nepotul meu a mâncat o pizza în România, iar măslinele de pe ea aveau sâmburi. Nu vreţi să ştiţi cât a mai bombănit pe tema asta.
Paste cu ragù şi parmigiano, nu neapărat spaghete. Italienii nu fac diferenţa, la orice spun paste. Ragù-ul este un sos special cu bucăţele mici de carne. Parmigiano Reggiano(eu sunt în Reggio Emilia) este un fel de brânză foarte tare(sora mea îi zicea săpun de casă la început) ce se rade şi se pune peste paste. Asta e la ordinea zilei.
Lasagna, am fost surprinsă cât de uşor se face, are doar patru ingrediente printre care ragù şi parmigiano, la care se mai adaugă beschiamella(un lapte cu unt destul de gros) şi pasta în formă de foi. Am mâncat azi.
Tortellini din nou făcuţi din bucăţele mici de pastă, umpluţi cu diferite amestecuri de carne şi/sau legume.
Si să închei cu o băutură: limoncello. Este din lămâi şi în sudul ţării se face în casă cum se fac la noi ţuica şi vinul.
Buon appetito!

sâmbătă, 28 august 2010

Lago parco avventura

Astăzi am fost la ParcoMatildico , nu pot să zic "vizitez" pentru că am avut şi alte activităţi în afară de aruncatul cu ochiul.
Benvenuti! click1 click2
Fauna a fost superbă: click3 click4 click5
Am mâncat diferite fructe din pomii şi arbuştii de acolo cum ar fi: alune, mure, coarne(nişte chestii asemănătoare cu vişinele la gust, dar mai alungite ca formă, eu n-am auzit niciodată de ele, dar trebuie să îl cred pe cumnatul meu că aşa se numesc), curmale, pere pădureţe. click6
M-am dat cu canoe.
Şi cel mai interesant a fost Lake Park Adventure. Ziceam că nu voi pune poze cu mine pe blog, dar astea sunt amuzante şi vă las să râdeţi de mine: click7 click8
Traseul avea trei bucăţi de dificultate din ce în ce mai mare. La finalul primei bucăţi, trebuia să îţi dai drumul pe un cablu de oţel şi să ajungi într-o plasă. Din păcate pentru mine, dar din fericire pentru cumnatul şi nepotul meu care au râs de mine, n-am apucat să mă prind de plasă şi am alunecat înapoi rămând suspendată undeva pe la mijloc.
Bucata a doua a fost destul de grea, iar a treia nici nu am încercat să o mai fac. De ce? De asta: click9 şi click10
Totuşi n-am ratat partea cea mai importantă: datul pe un cablu de oţel de lungime 80m şi situat la 15m deasupra lacului: click11 click12
...de două ori şi pentru asta am trecut podul iarăşi: click13
Era şi o nuntă la restaurantul din parc şi presupun că asta era maşina mirilor: click14
A fost destul de obositor, dar frumos.

Bonus, unghiile mele: click15

vineri, 27 august 2010

We ? it

Răspunsul: We Heart It
Un site care m-a captivat destul de repede şi a fost până acum sursa principală de unde îmi alegeam pozele postate în fiecare articol. Şi cred că va rămâne în continuare.
Mi-am făcut şi cont şi pot astfel să păstrez evidenţa pozelor pe care le-am heart-uit.
Din câte am observat se bazează mai mult pe fotografie şi asta îl diferenţiază de consacratul DeviantArt.
Este o sursă excelentă de poze şi îl recomand cu drag aşa cum mi-a fost şi mie.

joi, 26 august 2010

Devil's Dictionary


Un site cu care vă puteţi delecta şi găsi definiţii spuse dintr-un alt punct de vedere, mai direct aş spune eu: TheDevilsDictionary

Nu am stat să citesc foarte multe, dar din ce am reuşit, asta e una din favoritele mele:
POLITENESS, n. The most acceptable hypocrisy.

Ce pot să spun, sunt o ipocrită.

F***ed & Bashed



Ştiu că vă place să râdeţi de alţii, aşa că am două site-uri de recomandat.

Unul unde fiecare şi-o face cu mâna lui şi postează ce i s-a întâmplat. Cel puţin e conştient că a trecut printr-o situaţie penibilă: fmylife
Şi altul unde situaţia e mai gravă, dar cu mult mai amuzantă. Nu cred că aş vrea să fiu vreodată bashed: bash.craiovaforum

FML-ul meu preferat de până acum:
"Today, my four year old told my mother-in-law that our house is haunted because she hears a ghost at night saying "oh" and daddy's name as if they're hurt. FML"

Bash-ul meu preferat:
"Alexa :Fata ma invitat kata la majoratu lui`..
Ana: Ktzi ani face?..
Alexa: de unde draq vrei s jtiu"

Am râs pe săturate acum două zile când am descoperit al doilea site. Românii sunt incredibili, uneori în sens pozitiv, dar acum în sens negativ.